SCHEME CRITICA LITERARA


EUGEN LOVINESCU
                                                                                      
*1. INTRODUCERE: Unul dintre cei mai mari istorici şi critici literari din istoria literaturii române, alături de Titu Maiorescu şi de George Călinescu.

*2. ETAPELE ACTIVITĂŢII SALE: 1. Etapa de început atunci când articolele şi studiile sale se află sub influenţa ideilor lui Titu Maiorescu, primele volume din ,,Critice”; 2. Etapa de deplină maturitate în care devine principalul militant al modernismului interbelic, contribuie decisiv la impunerea acestei noi direcţii în literatura română din perioada interbelică şi a unor mari scriitori.

*3. CELE MAI CUNOSCUTE STUDII ALE SALE:
- Istoria civilizației române moderne (volume publicate în 1924 şi 1925);
- Istoria literaturii române contemporane (1937).

*4. DIFERENŢE INTRE STUDIILE SALE: Din punct de vedere tematic, studiile sale se pot clasifica astfel:
1. Studii dedicate culturii şi civilizaţiei, cel mai cunoscut exemplu- Istoria civilizației române moderne (1924 – 1925) în care explică evoluţia socială şi mai ales culturală în opoziţie cu ideea lui Titu Maiorescu despre ,,formele fără fond”. Din punctul său de vedere evoluţia spre modernitate a avut la bază ,,teoria imitaţiei”, altfel spus civilizaţiile mai mici preiau forme de la cele dezvoltate, copiază acele forme străine şi abia apoi le asimilează critic şi adaptează, astfel încât să apară şi ,,fondul”. 2. Studii literare dedicate perioadei interbelice şi modernismului din ţara noastră -  Istoria literaturii române contemporane (1937) o sinteză a literaturii din perioada interbelică şi care impune conceptul de modernism prin opoziţie cu tradiţionalismul.

5. IMPORTANŢA OPEREI: Se trage un semnal de alarmă asupra faptului că literatura română din acele timpuri nu este într-o relaţie de sincronie cu modernitatea europeană.

*6. STRUCTURA: Istoria literaturii române contemporane este un studiu de mari dimensiuni format din mai multe părţi: 1. Evoluţia ideologiei literare; 2. Evoluţia criticii literare; 3. Evoluţia poeziei lirice; 4. Evoluţia prozei; 5. Cel de-al V-lea volum se ocupă de evoluţia teatrului românesc la începutul sec. xx.

*7 - 8. ÎNCEPUT / FINAL: Eugen Lovinescu publică la începutul lucrării sale o PREFAŢĂ, iar la final o  ,,ÎNCHEIERE” în care îşi explică demersul critic prin faptul că a dorit să sintezize cercetările sale despre literatura de la la începutul secolul XX şi perioada interbelică, că nu caută ,,controverse”, ci speră ca lucrarea sa să devină un ,,îndreptar literar al generaţiei actuale”.

*9. IDEI ESENŢIALE: În ceea ce priveşte poezia face o trecere în revistă a principalelor direcţii, realizează o clasificare, dar şi impune, spre exemplu,  pe Argezi- sinteză tradiţionalism-modernism, Ion Barbu- poet ermetic.
În ceea ce priveşte proza, face şi acolo o trecere în revistă: pe de-o parte proza rurală, insistând mai ales asupra lui Liviu Rebreanu, romanul ,,Ion” fiind comparat cu un ,,fluviu curgător de fapte” care are meritul de a realiza o imagine de ansamblu a vieţii ţărăneşti din Ardeal; pe de altă parte proza urbană, remarcă pe Mircea Eliade, H. P. Bengescu, dar mai ales pe Camil Petrescu, ale cărui romane le consideră ,, două din cele mai bune romane de analiză ale literaturii mai noi”; tot acesta va fi remarcat şi în ceea ce priveşte teatrul, ,,Suflete tari” fiind piesa care ,,l-a pus dintr-o dată în circulaţie teatrală”.

10. CONCLUZIE: In concluzie, se poate spune că prin studiile sale Eugen Lovinescu va impune o direcţie nouă, modernistă literaturii române.


 
Titu Maiorescu şi Junimea
                                                                                      
*1. INTRODUCERE: Primul mare istoric şi critic literar din istoria literaturii române, dar şi fondatorul ,,Junimii” precum şi cel care l-a ajutat foarte mult pe Mihai Eminescu.

*2. ETAPELE ACTIVITĂŢII SALE: 1. Etapa ieşeană, atunci când se va implica activ în viaţa literară prin înfiinţarea cenaclului ,,Junimea”şi a revistei ,,Convorbiri literare”, acolo unde se vor forma şi afirma cei patru mari clasici ai literaturii române - Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale şi Ioan Slavici ; 2. Etapa bucureşteană, după mutarea în capitală şi implicarea în viaţa politică a lui Titu Maiorescu, atunci când ,,Junimea” capătă un caracter preponderent universitar şi de cercetare ştiinţifică.

*3. CELE MAI CUNOSCUTE STUDII ALE SALE: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867(primul); În contra direcţiei de astăzi în cultura română (1868); Comediile domnului Caragiale (1885); Eminescu şi poeziile sale (1889).        

*4. DIFERENŢE INTRE STUDIILE SALE: Din punct de vedere tematic, studiile sale se pot clasifica astfel: 1. Studii dedicate problemelor de limba literară precum Beţia de cuvinte în care critică folosirea exagerată a neologismelor; 2. Studii literare dedicate unor mari scriitori precum Mihai Eminescu sau I. L. Caragiale; 3. Studii culturale dedicate vieţii literare din ţara noastră şi în care încearcă să dea o direcţie nouă şi să militeze penttru eliminarea ,,formelor fără fond”, spre exemplu studiul ,,În contra direcţiei de astăzi în cultura română”. 

5. IMPORTANŢA OPEREI: Se trage un semnal de alarmă asupra superficialităţii care domina cultura română în acele timpuri şi care putea fi considerată ,,o formă fără fond”.

*6. STRUCTURA: Un studiu de mici dimensiuni în raport cu celelalte, aproximativ 10 pagini, fără împărţiri pe mai multe părţi sau capitole.

*7. ÎNCEPUT: Titu Maiorescu reaminteşte care au fost articolele sale publicate în revista ,,Convorbiri literare” şi se declară dezamăgit de faptul că acestea nu au fost înţelese de contemporani care în loc să se ocupe de conţinutul lor s-au preocupat mai mult să-l critice pe autorul lor.

*8. IDEI ESENŢIALE: Maiorescu critică pe cei care se grăbesc să copieze ,,formele” adică instituţiile culturale şi literare occidentale, fără să analizez mai întâi în ce măsură societatea noastră este pregătită pentru ele şi acestea se potrivesc. Soluţia găsită este exigenţa critică atât în ceea ce priveşte operele literare, cât şi instituţiile culturale, altfel spus tot ceea ce nu are valoare trebuie criticat şi nu privit cu îngăduinţă şi lăudat pentru simplu fapt că există.

*9.FINAL: Titu Maiorescu concluzionează că este de preferat să nu existe cultură decât să fie una falsă, dar totul numai din speranţa că îi va mobiliza pe contemporani să realizeze opere literare valoroase.

*10. CONCLUZIE: In concluzie, se poate spune că acest studiu va ramâne unul dintre cele mai importante dintre cele scrise de Titu Maiorescu, dar şi din istoria critici literare româneşti deoarece prin ,,teoria formelor fără fond” se propune o teorie care îi va marca evoluţia şi va aduce o direcţie nouă culturii române.