Ioan Slavici va rămâne în istoria literaturii române drept este unul dintre cei patru mari clasici din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă şi de I. L. Caragiale. Scriitorul s-a născut la data de 18 ianuarie 1848 – aşa cum se poate observa este aceeaşi lună ca şi Eminescu, chiar dacă cu trei zile mai târziu şi într-un alt an, dar unul important pentru istoria ţării noastre.
Şcoala o începe în satul natal de lângă Arad, Şiria, continuă apoi la Budapesta şi Viena, îl va cunoaşte pe Eminescu, la îndemnul căruia va începe să scrie; se poate spune că Mihai Eminescu a fost nu numai primul cititor al operei lui Slavici, dar şi cel care îşi va da seama primul de marele său talent potenţial şi îl va încuraja să scrie, să devină un scriitor îna devăratul sens al cuvântului.
Cele mai cunoscute opere ale sale sunt romanul ,,Mara” şi nuvela ,,Moara cu noroc”; chiar dacă cele două opere aparţin unor specii literare diferite, roman şi nuvelă, se pot pune în relaţie din punct de vedere tematic: Mara este exemplul pozitiv, al omului de tip tradiţional, al ardeleanului care prin muncă cinstită reuşeşte să scape de sărăcie şi să devină o persoană respectată, datorită banilor pe care i-a strns, într-o lume rurală dominată de bărbaţi; Ghiţă, personajul principal al nuvelei ,,Moara cu noroc”, poate fi considerat exemplu negativ, al omului slab care deşi a fost cinstit, din cauza slăbiciunii sale morale se lasă ispitit de tentaţiile materiale şi îşi pierde treptat respectul semenilor, echilibrul moral şi în cele din urmă chiar şi viaţa.
Opera ,,Moara cu noroc” este o nuvelă – specie a genul epic de mai mari dimensiuni şi complexitate în raport cu schiţa şi mai mică decât romanul.
Principalele trăsături ale nuvelei sunt: operă în proză cu un număr mai mare de pagini decât schiţa sau povestirea, în care există acţiune care se desfăşoară cu ajutorul personajelor în spaţiu, timp şi respectând momentele subiectului - expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul; principalul mod de expunere este naraţiunea, completată de dialog şi descriere; există un singur fir epic, mult mai concentrat decât în cazul romanului şi se pune accent mai mult pe prezentarea şi evoluţia personajelor decât într-o povestire.
Din punct de vedere tematic, nuvele se pot clasifica astfel: nuvele istorice care au drept punct de plecare şi prezintă o întâmplare inspirată din trecut, spre exemplu ,,Alexandru Lăpuşneanul”; nuvele psihologice în care se acordă o mare importanţă elementelor interioare, gândurilor şi sentimentelor personajelor, spre exemplu ,,Moara cu noroc”; nuvele fantastice în care se combină elementele reale cu cele inventate, din sfera fabulosului şi există două planuri : real şi fantastic, spre exemplu ,,La hanul lui Mânjoală” de I. L. Caragiale sau ,,La ţigănci” de Mircea Eliade; nuvele filosofice – adevărate dezbateri pe marile teme existenţiale, spre exemplu ,,Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu; nuvele anecdotice în care naratorul foloseşte un stil plin de umor, spre exemplu ,,Cănuţă om sucit” de I. L. Caragiale. Din punct de vedere al curentelor literare, pot există mai multe tipuri de nuvele, spre exemplu renascentiste, romantice sau realiste.
În ceea ce priveşte nuvelele lui Ioan Slavici, acestea au fost împărţite în două mari categorii, în funcţie de momentul scrierii lor: perioada de început – parţial idilică, în care tonul este unul optimist, de încredere în forţa omului de a se perfecţiona şi evolua astfel încât să devină pentru ceilalţi un model de cinste şi de hărnicie. O operă reprezentativă pentru această perioadă este ,,Popa Tanda” în care un preot, mutat într-un sat numit simbolic Sărăceni, se comportă la început urât cu sătenii, îi critică în permanenţă, dar apoi îşi dă seama că nu aceasta este calea cea bună şi îşi schimbă comportamentul: îşi repară casa, îşi îngrijeşte pământul şi obţine cea mai mare recoltă, astfel încât oamenii trec de la invidie la admiraţie şi îi urmează exemplul, transformând treptat satul lor dintr-unul sărac într-unul bogat. Cea de-a doua etapă este cea a nuvelelor de tip realist, opera reprezentativă pentru această perioadă, pentru întreaga creaţie a lui Slavici, dar şi pentru nuvela de tip realist din istoria literaturii române este ,,Moara cu noroc”. Aceasta a fost publicată în volumul de debut intitulat ,,Novele din popor”, în anul 1881 şi este o nuvelă de tip psihologic deaorece se acordă o mare importanţă gândurilor şi sentimenetlor prsonajului principal.
Primul capitol constituie o dezbatere morală despre bine şi rău, iar cele două personaje, Ghiţă şi soacra sa, dobândesc o valoare simbolică, prein alegerile pe care le vor face. Prima fraza aparţine soacrei şi reprezinta teza morală a cărţii, la care subscrie şi autorul: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Din punctul ei de vedere, cel mai important lucru în viaţa unui om nu iî reprezinta banii, ci familia. Deşi recunoaşte că îi este greu să părăsească locurile în care a trăit toată viaţa, ea se declară hotărâtă să îi însoţească şi să le fie mereu alături.
Din punctul de vedere al lui Ghiţă, a rămâne în sat înseamnă a fi în continuare sărac, el fiind dispus să rişte pentru a câştiga bani rapid şi a-şi schimba astfel statutul.
Dupa venirea lui Ghita, atmosfera se schimbă, iar oamenii încep sa vina cu plăcere acolo deoarece Ghita nu îi trata ca pe nişte clienti, ci asemenea unor prieteni de mult asteptaţi. La început, afacerea iî merge foarte bine, Ghiţă nu numai că va câştiga mulţi bani, dar va fi şi fericit pentru că întreaga familie îi este alături, îl înţelege şi îl apreciază.
În capitolul al III-lea se introduce în scena un personaj important pentru desfăşurarea acţiunii: un om mult mai bogat decât porcarii şi aspru de care „tremura toată lunca”. Intâlnirea dintre Ghiţă şi Lică înseamnă şi o primă confruntare, astfel, chiar dacă la început Ghiţă este uimit de aroganţa celuilalt, îşi revine treptat şi nu se lasă dominat.Rămaşi între patru ochi, Lică nu numai că nu îi plăteşte, dar ajunşi în încăpere,îşi schimba radical comportamentul, devenind chiar ameninţător. A doua zi, Ghita va continua discuţia cu cele doua femei şi chiar dacă nu o numeste, el îi reproşeaza soacrei sale indirect faptul că s-a amestecat în discutie dând informaţii unui străin. In aparenţă lucrurile revin la normal, dar în acelaşi timp, Ghita îşii va lua nişte măsuri de prevedere: cumpără două pistoale, angajează încă o slugă, dar si cumpără doi căţei, pe care încearcă să îi dreseze să asculte doar de el. Toate aceste masuri se vor dovedi inutile şi în cele din urma Ghiţă va ceda in fata lui Lica; prima tentaţie o reprezintă porcii pe care Lică i-a oferit în schimbul a ceea ce vor mânca şi bea porcarii lui.
Mai târziu, atunci când la han va sosi Lică, cârciumarul Ghiţă încearcă să îşi recupereze prejudiciul, dar Lica îl supune la un nou test: îi cere să îi dea toţi banii, promiţându-i ironic că îi va da oricum mai mulţi decât a primit, dacă îi va merge bine. Lică îşi dă seama că Ghiţă nu va fi sluga supusă de care are nevoie din cauza orgoliului, vrea să îl omoare, să ii ia banii şi să dea foc hanului. De data aceasta, norocul va fi de partea lui Ghiţă, mai exact, soţia lui, Ana, înţelege intenţiile lui Lică şi trimite sluga în sat, astfel încat toti oamenii să ştie că Lică a fost la han.
In timp relaţia dintre cei doi soţi se va deteriora tot mai mult:pe de o parte, Ana se îndepărtează de Ghiţă deoarece se simte jignită din cauza faptului că acesta nu vrea să îi împărtăşească gândurile sau să îi ceară părerea; pe de altă parte Ghiţă se îndepărtează de familie pentru că nu mai are curajul să le spună adevărul. Cârciumarul este un om dominat de două voci: dorinţa de a rămâne un om cinstit, respectat de cei din jur şi de familie şi dorinţa de a se imbogăţi căt mai repede. Aceasta ultimă voce devine cu trecerea timpului, tot mai puternică chiar dacă, la un moment dat el crede că a găsit o cale de mijloc care să îi permită să scape de Lică, dar şi să păstreze banii şi lucrurile furate de acesta.
Planul sau va avea consecinte tragice: Ghiţă nu reuşeşte să îl prindă la han pe Lică cu lucrurile furate, dar nici nu poate să îşi ierte soţia pentru că l-a înşelat, scena ultimei întâlniri dintre cei doi fiind una emoţionantă: Ghiţă plânge, îşi face cruce, îi declară că o iubeşte mai mult decât orice pe lume, dar şi că nu o poate ierta; la randul lui, Ghiţă este pedepsit exemplar, fiind omorât de Răuţ – omul lui Lică. Iar acesta din urmă are şi el parte de o pedeapsă exemplară, aceasta fiind însă şi o dovadă a orgoliului său ieşit din comun: el preferă să moară decât să se predea lui Pintea.
Finalul aparţine aceluiaşi personaj care a apărut şi in incipitul operei, soacra formulând acum un avertisment moral adresat cititorului: „aşa le-a fost dat”.
In concluzie, se poate spune că „Moara cu noroc” va rămâne în istoria literaturii române drept una dintre cele mai valoroase nuvele de tip psihologic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu